Gandindu-ma la tot ce ne daruieste natura in fiecare zi, am trista senzatie ca multi dintre noi au ajuns, din pacate, asemeni salbaticilor: sufletul lor a inceput sa devina din ce in ce mai orb, mai insensibil la frumos. Sunt atat de preocupati cu alte lucruri – de o natura mult inferioara, dar uneori necesare – incat au uitat nu numai sa se bucure de frumusetea naturii, dar si cum sa traiasca aceasta viata si asa destul de scurta. Nu stiu daca exista sau nu un remediu pentru asa ceva, dar stiu ca exista pe micuta noastra planeta minuni care au darul de a-i face sa vada pana si pe cei mai orbi dintre noi. Iata doar cateva dintre acestea:

 

Una dintre cele mai interesante reguli ale creativitatii – fie ea de sorginte divina sau umana – pare a fi aceea ca marile opere iau nastere in timp. Marele Canion din Arizona, SUA, confirma din plin aceasta regula. Creat de raul Colorado pe parcursul unei perioade de sase milioane de ani, Marele Canion este, fara indoiala, unul dintre cele mai impresionante locuri de pe Pamant. Aici nu avem de-a face cu un peisaj complex, in care mai multe elemente ale naturii concura pentru a crea ceva extraordinar. Lectia pe care ne-o preda natura in acest caz este aceea ca si simplitatea poate fi magnifica. Sculptura creata de apa ne lasa pur si simplu fara cuvinte.

O alta minune naturala in fata careia nu poti ramane indiferent se afla in apropierea coastei de est a Australiei. Marea Bariera de Corali, caci despre ea este vorba, se intinde pe mai mult de 300.000 de km2, cuprinde mai mult de 600 de insulite de coral si ofera habitatul perfect pentru 4000 de specii de moluste, 1500 de specii de pesti, mai multe specii de balene si delfini si multe altele. Aici nu mai avem de-a face cu o sculptura, ca in cazul Marelui Canion, ci cu o simfonie de culori si forme.

Aflate in America de Sud, la granita dintre Argentina si Brazilia, cascadele Iguazu sunt considerate de multi ca formand cea mai frumoasa priveliste din lume. Cu apele sale involburate, strajuite de o parte si de alta de o vegetatie luxurianta, acesta minunata creatie a naturii cuprinde peste 270 de cascade intinse pe o lungime de 2,7km. In anul 1984 regiunea a intrat in patrimoniul UNESCO.

Cuprinzand segmentul canadian al lantului muntos nord-american Rocky, aceasta zona muntoasa are un aspect aparte fata de restul lantului. Muntii sunt mult mai vechi decat cei din zona americana, sunt formati din roci sedimentare si varfuri adeseori ascutite din cauza ghetarilor, ascunzand intre ei vai glaciare extrem de spectaculoase. Zona cuprinde nu mai putin de cinci parcuri nationale: Banff, Jasper, Kootenay, Yoho si Waterton. Pentru peisaj, varfurile ascutite, vaile spectaculoase, pesteri, cascade si canioane, toate cele cinci parcuri au declarate patrimoniu UNESCO.

Canalul Lemaire este situat intre peninsula Antarctica si insula Booth, avand o lungime de 11km si o latime de 1600m in cel mai ingust punct. Orice croaziera in Antarctica va include si trecerea prin canalul Lemaire, desi ghetarii blocheaza adeseori trecerea, in special in perioadele foarte reci. Atunci cand ai ocazia sa intrii, insa, te vei bucura de niste privelisti unice, canalul reprezentand o oaza de liniste in marile agitate ale sudului.

Intinzandu-se pe o suprafata de 21,17km2, lacul Geneva are o lungime maxima de 12 kilometri si o adancime medie de 19m. Atractiile din zona includ Parcul Big Foot, un club de yacht sau observatorul Yerkes. Lacul Geneva creeaza in jurul sau, datorita cantitatii mari de apa pe care o contine, un adevarat microclimat, iernile fiind blande si verile racoroase. Asadar, indiferent de perioada in care alegi sa te duci, lacul Geneva iti va oferi, cu siguranta, nu doar o priveliste, ci si o vacanta… de vis.

Cu o inaltime maxima de 4810m, Mont Blanc este cel mai inalt varf din Alpi. Cele mai cunoscute orase turistice din apropierea acestui munte sunt Courmayeur (Italia) si Chamonix (Franta). De altfel, Chamonix este orasul unde s-a tinut prima editie a campionatelor olimpice de iarna. Exista numeroase rute turistice pe acest munte, dintre care cea mai cunoscuta fiind Voie Royale. Totusi, pentru a escalada Mont Blanc este nevoie de o pregatire speciala, salvamontistii fiind solicitati foarte des de catre turistii dornici sa cucereasca acest munte, din pacate, insa, fara pregatirea si echipamentul necesare.

Ne oprim pentru moment aici, insa lista poate continua pe mii de pagini, in orice coltisor de lume aflandu-se cate o mica minune a naturii.