Acum, ca v-ati familiarizat cu noile tendinte in machiaj pentru toamna/iarna 2011-2012, haideti sa mergem mai departe…
Cu siguranta v-ati intrebat adeseori: “Buuun … se lanseaza tot felul de colectii in machiaj an de an, insa mie ce culori mi se potrivesc?” Buna intrebare!
Pentru o cat mai buna intelegere, am sa va prezint, pe rand, si cele 3 categorii principale de tonuri ale pielii si mici secrete ce vor risipi imediat dubiile legate de folosirea culorilor in functie de culoarea irisului, a parului, a momentul zilei s.a.m.d.
Pielea alba
Daca aveti o astfel de piele, aproape lipsita de pigment, tenul este palid, prezinta tendinta de inrosire si predispozitie spre cuperoza, pistrui, este mult mai sensibil decat restul tipurilor de piele, din aceasta cauza se si arde foarte usor la soare, parul este blond, saten deschis sau roscat, ochii sunt de obicei verzi sau albastri, atunci va recomand sa folositi cu atentie produsele de machiaj in a caror compozitie se regaseste pigmentul rosu, printre ele aflandu-se si nuantele de portocaliu, roz sau mov, deoarece evidentiaza si mai mult aspectul rosiatic al tenului.
Nuantele enumerate mai sus, le recomand doar in cazul in care folositi, inainte de aplicarea fondului de ten sau chiar in aceeasi combinatie cu acesta, o baza cu efect de neutralizare, de estompare. Acestea sunt produse de corectie folosite in machiaj, de culoare verde si poarta numele de “baze iluminatoare”, ce au texturi fine, extrem de lejere, sau “corectoare”, cu texturi foarte variate, de la cele mai fluide pana la cele mai consistente de tip “baton”.
Fondurile de ten trebuie sa aiba o putere mica de acoperire din cauza transparentei caracteristice tenului si obligatoriu factor de protectie solara SPF 15 – 25 maxim.
Pentru machiajul ochilor va recomand culori pastelate si usor satinate ori stralucitoare pentru un plus de luminozitate (in functie de momentul zilei) de la alb-unt, alb-fildes (adica yvoire), bej, bej-auriu, bej-sampanie, dar si tonuri de maro de la cele mai deschise la cele mai inchise cum sunt cafe-au-lait, brunurile si nunatele de pamant ars care au tenta cenusie; sunt potrivite, de asemenea, si tonurile de gri, mai ales griul antracit.
Pentru pometi recomand nuantele de piersica, teracota, caramel, nuante de roz pastelat sau roz-trandafiriu.
Buzele pot fi rasfatate in culorile piersicii, ale coralului (atat rujuri in texturi mate, hidratante, cat si gloss-uri transparente), iar pentru curajoase folositi cu incredere, la machiajul de seara, culori saturate cum sunt rosul China, burgundy sau chiar visina putreda, in texturi mate ori stralucitoare, dupa cum doriti. Alegerea va apartine!
Propuneri pentru machiajul de zi.
Pentru a pastra aspectul diafan al tenului, recomand 2 tipuri de machiaj :
1. Machiaj nude, in tonuri naturale si pastelate atat pentru pleoape , cat si pentru obraji, pentru gene folsiti la alegere mascara negru, maro-negru sau aubergine (in special pentru irisul verde), iar pe buze ruj in texturi lucioase ori mate sau gloss transparent in nuante de caramel, piersica sau coral.
2. “Delicate smokey eyes “ – o versiune mai soft in tonuri de bej-maro sau gri-uri, ambele trebuie “acompaniate” de mascara negru, iar buzele si pometii in nuante de coral, piersica sau roz pastelat in texturi mate sau lucioase.
Propuneri pentru machiajul de seara.
Seara ne permitem un machiaj cu accente mai puternice, de aceea o lasam usor in seama misterului … Asadar :
1.Machiaj stil “Pin-up”, adica tonuri deschise de alb cu maro caramel si linie de tus negru pentru machiajul ochilor, mascara din belsug atat pe genele superioare , cat si pe cele inferioare (recomand chiar si gene false pe pleoapa superioara pentru un plus de eleganta), blush rosu sau teracota pentru obraji, iar buzele trebuie sa fie obligatoriu rosii cu ruj mat. Este foarte important sa fie si conturul in acelasi ton cu nuanta rujului.

2. Machiaj extrem de natural pe pleoape, doar o nuanta de alb-unt, yvoire sau chiar auriu (in texturi satinate ori stralucitoare), cu 2-3 straturi de mascara negru pe gene, fard de obraz usor sidefat in touri de coral, piersica, teracota, iar buzele rujate in culori voluptoase de rosu corai, rubiniu, pruna, visina putreda, care pot fi stralucitoare. IMPORTANT! Pentru rezultate optime / perfecte, la aplicarea rujurilor inchise trebuie folosit si contur de buze cel putin in nuanta rujului sau cel mult un ton mai inchis.
3.“Smokey eyes” in nuante intense de aubergine sau gri antracit asortat cu mascara negru atat pentru genele pleoapei superioare, cat si pentru cele inferioare, blush discret in nunate trandafirii sau piersica si gloss transparent pentru buze.
IMPORTANT! In cazul machiajului mai intens pentru seara e foarte important ca tenul sa arate impecabil, in sensul ca baza formata din fond de ten, corector si pudra sa aiba un finish perfect. Referitor la cele 3 variante de machiaj prezentate mai sus, veti impresiona daca obtineti un efect de “ten de portelan”, si anume: deschis, fin, luminous si chiar usor satinat si, cel mai important, din punctul meu de vedere, sa aiba un efect transparent si, totodata sa fie bine acoperit, insa fara ca tenul sa arate incarcat precum o masca de circ.
Mult succes va doresc si … pe curand!